(pseudonimul lui Ion N. Teodorescu), 1880-1967, n. Bucuresti.
Tudor Arghezi
Scriitor roman, academician. Debuteaza in 1896, "Liga ortodoxa", cu versuri simboliste si instrumentaliste. Paralel frecventeaza cercurile socialiste bucurestene. Intre 1900 si 1905 se retrage in viata monahala. In 1904 editeaza revista "Linia dreapta". Intre 1905 si 1910 locuieste in Elvetia. Intors in tara, se angajeaza intr-o intensa activitate publicistica, remarcandu-se prin originalitatea limbajului poetic si virulenta pamfletara. Editeaza revistele "Cronica","Cugetul romanesc" si "Bilete de papagal".Versurile si proza lui Arghezi exprima cu ardoare si dramatism setea de cunoastere, incertitudinile existentiale ("Cuvinte potrivite", "Ce- ai cu mine, vantule?"), reabiliteaza estetica uratului ("Flori de mucigai"). Tudor Arghezi configureaza, din perspectiva cosmica, universul microcosmic, miniatural, casnic si familial ("Carticica de seara", "Hore", "Cartea cu jucarii"). Schitele si portretele consacrate vietii monahale, lumii politice si gazetaresti sau din inchisoare ("Icoane de lemn", "Poarta neagra", "Tablete din tara lui Kuty"), ca si romanele poematice de critica sociala ("Cimitirul Buna Vestire", "Lina"), aceasta exceptionala vocatie pamfletara a spiritului sau vizionar. Creator al tabletei ("Bilete de papagal").
In ultimii ani ai vietii a cultivat poezia de tinuta civila ("1907- Peisaje"), poemul sociogonic ("Cantare omului"), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditand cu tristete calma asupra existentei umane limitate ("Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Cadente"). Proza absurda ("Subiecte"), teatru ("Seringa"). Manuind un limbaj de o deosebita plasticitate, Arghezi valorifica artistic expresia comuna, asociatia insolita, tonul biblic si lapidaritatea paremiologica. Premiul national, 1934-1946. Premiul de stat, premiul Herder.